În fiecare seară de toamnă când întunericul pătrundea în micul univers citadin,porneam agale spre casa unui om aparte.Era diferit nu prin felul în care se îmbrăca,ci prin felul în care îşi trăise viaţa.Străbăteam fiecare boulevard cu o bucurie imensă în suflet.La 50 de metrii de Piaţa Centrală era o casă veche.Intrarea se făcea printr-un gang.În faţa mea,se deschidea parcă o nouă lume.Zidurile vechi ale casei erau dărăpănate,şoptind parcă poveşti vechi,din vremuri de mult apuse. Intram în clădire şi un sentiment ciudat îmi cuprindea întreg corpul.Din întunericul în care mă afundam,zgomotul creat de un motan mi s-a părut infernal.Era fără îndoială Pişpirică,motanul domnului Gheorghe.
Uşă mi-a fost deschisă imediat ce am apăsat butonul vechi al soneriei.În faţa mea,înfăţişarea unui om înalt,gras şi bărbos apărea asemenea unei statui.Cu o voce gravă,mă pofti înăuntru.
-Va să zică,ai venit să-mi faci o vizită micule domn!zise Gheorghe.
-Adevărul e că,nu am putut rezista tentaţiei,şi am hotărât că o seară împreună cu dumneavoastră mi-ar face mare plăcere.
Încăperea în care intram era destul de sărăcăcioasă,dar mobilată cu bun-gust.În dreapta,două fotolii deasupra cărora se aflau câteva rafturi cu cărţi.În partea opusă,o masă pe care zăceau nespălate câteva farmurii şi câteva sticle de vin pe jumătate pline.Am luat loc pe fotoliile prăfuite şi privirea mi-a fost furată de câteva rame cu fotografii vechi,din vremea în care Gheorghe era în armată.Tot printre acele fotografii se afla şi imaginea unei femei frumoase,zâmbitoare.Din ochii ei căprui ieşea parcă o scânteie care înfrumuseţa camera.Poate femeia aia i-a schimbat lui Gheorghe viaţa.Două pahare cu vin au apărut imediat în faţa mea.Aşezându-se pe fotoliul de lângă mine,Gheorghe soarbe lacom primul pahar.Se şterge la gură cu mâneca de la haină,şi apoi,cu glas sfios îmi zice:
-Dragul moşului,a trecut mult timp de când nu m-am mai bucurat de o vizită.Domnul mi te-a pus în cale.Ai venit probabil pentru că tatăl tău te-a trimis.Grozav îi mai plăceau lui poveştile mele.Vrei să le auzi şi tu,am sau nu dreptate?
-Ai nene!
-Păi atunci,să nu mai lungim vorba.Cu ce să încep oare?
-Zi-mi din copilăria ta nene!
-Ohoho!Copilaria...¦Frumoasa vârstă.Da da!Eu m-am născut într-o familie săracă.Eram mulţi fraţi la părinţi.Nu mai ştiu exact câţi.Pe unii,nu i-am văzut în viaţa mea. Erau deja aşezaţi la casa lor când am deschis eu ochii.Mi-i amintesc însă pe Mitică şi pe Laura.Eu eram cel mai mic dintre ei.Mitică era cu vreo 2 ani mai mare ca mine,şi Laura cu 5.Când alergam eu după vrăbii,ea era deja domnişoară,nu se mai juca cu mine.Însă îi eram tare drag.Când veneam de la joacă cu pantalonii rupţi sau murdar,ea îmi cosea nădragii sau mă spăla.Adevărul e că,şi eu ţineam la ea.Avea mai multă grijă decât mama de mine.Ce-i drept,ea săraca,era preocupată cu muncile câmpului.Erau anii de după război dragu'€™ moşului,ani grei.Mâncam săptămâni de-a rândul mămăligă goală toată ziua.Nu era uşor.Tata a fost împuşcat în picior la Stalingrad.Mare erou a fost!
Şi se opreşte,ştergându-şi lacrimile din ochi cu o cârpă murdară.Continuă apoi,cu zâmbetul pe buze:
-Îmi zicea tata în fiecare seară întâmplări de pe front.Zicea că odată a aruncat o bombă într-un cuib de mitralieră şi-a făcut numai maţe de ruşi pe-acolo.Grozav îi mai ura tata pe ruşi.Cum era împuşcat în picior,tata nu putea face mare treabă prin ogradă.Se mulţumea să dea de mâncare la cele 3 găini pe care le aveam,să aducă câte o găleată cu apă,şi cam atât. De noi,n-avea mare grijă.Dar grozav se mai amuza când ne certa mama că făceam câte o prostie.Uneori,el ne scotea basma curată. ”Lasă-i Sofico.Sunt copii,dă-le pace!”.Toată ziua eram plecat cu frate-miu pe dealuri.Odată am mers cu el la bunica Tincuţa.Avea nişte mere, mama ta Doamne! Ţi se umplea gura uitându- la ele. Şi era o căldură afară,de storceai cămaşa de pe tine.S-a urcat Mitică în măr şi a dat vreo 4 mere.Două pentru mine şi două pentru el.Cu mare poftă am muşca din ele şi-am plecat acasă.Pe drum,am fost răpuşi de sete,aşa că am tras la fântâna lu'€™ Moş Vasile să bem apă.În scurt timp,o reacţie ciudată a avut loc în burţile noastre,şi ne-a năpădit o diaree groaznică.Până acasă n-am putut rezista.Aşa că ne-am dat jos nădragii şi ne-am făcut nevoile în şanţ.Cum eram mai mic,nu ştiam de ruşine.Mitică însă,se sfia.În acel moment,venea mama de la câmp.N-am observat-o pe uliţă.Dintr-o data,am văzut că Mitică o tăie la fugă şi nu ştiam de ce.În spatele meu,mama îmi croieşte câteva palme pe spinare.Eram uluit de agilitatea mamei.În fuga mea nebunească,uitasem să-mi ridic pantalonii.Până acasă,parcă am zburat.Apoi m-am ascuns în pod,şi până seara acolo mi-au putrezit oasele.
-Dar ştiu că erai năzdrăvan în tinereţe nea Gheorghe!
-Ehhh,şi asta încă nu-i nimic.Să vezi tu ce prostii făceam când am crescut mai mărişor şi-am ajuns la şcoală.Tata şi-a dorit mereu ca pruncii lui să facă şcoală.Şi aşa a fost.Laura a fost olimpică.A plecat de-acasă pe la 16 ani,s-a dus la şcoala de fete de la Iaşi.Mitică,s-a făcut preot în sat.Eu am plecat de-acasă umpic mai repede,la 14 ani.Am studiat la un liceu bunicel,şi dupaia am făcut armata la pompieri. Dar până să-ţi zic de armată,mai e puţin.Cum ziceam,tata şi-a dorit ca pruncii lui să înveţe carte.Când am intrat pentru prima dată în şcoala din sat,nu mi-a plăcut.Învăţătorul era destul de rău.Nu mai ştiu cum îl chema.Avea un scris frumos şi la viaţa lui fusese gazetar.Îi plăcea însă paharul de rachiu cam mult,şi nu de puţine ori venea beat la şcoală.Adormea câteodată cu capul pe catedra.Aşa s-a întâmplat şi în prima săptămână de şcoală.Nu învăţasem încă să ţin peniţa în mână,dar învăţasem de la fratele meu cum se foloseşte călimara.Şi profitând de starea de oboseală în care se afla învăţătorul,m-am dus şi i-am turnat cerneală în pantofi.Când s-a trezit era deja trecut de prânz,şi copii erau de mult acasă.Un strigăt de disperare s-a auzit în acea după-amiază dinspre şcoală.A două zi,învăţătorul uitase întâmplarea.Totuşi,deşi nu era foarte activ la ore,de la el am învăţat să scriu şi să citesc.Să socotesc nu-mi plăcea,şi m-am ajutat de degete până târziu.Odată,când mă pregăteam de o evaluare la matematică,mi-am prins degetul la uşa camerei.Şi nu m-am putut ajuta de un deget la evaluare.Am luat notă mică atunci pentru că rezultatele îmi dădeau un unu mai puţin.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
